Am fost ieri şi alatăieri la câte un scurtmetraj 6D. Mi-au plăcut foarte mult, motiv pentru care vă recomand să vă duceţi şi voi. Eu mai fusesem la ceva asemănător la Disney Land, ştiam cam ce se întâmplă în 6 dimensiuni, dar, chiar şi aşa, m-au surprins plăcut peliculele.

La The Light Cinema (în Liberty Center – mall-ul din Calea Rahovei) rulează 4 scurtmetraje în fiecare zi, la preţul de 10 RON fiecare:

1. Panda Vision – 10 min

2. Haunted House – 13 min

3. Cosmic Race – 6 min

4. Snow Ride – 4 min

N-aş vrea să povestesc toate efectele folosite, ca să vă las pe voi să vă bucuraţi de ele, dacă nu ştiţi despre ce e vorba. Eu am fost la primele două filme şi intenţionez să le văd şi pe celelalte. Programul complet îl găsiţi pe site-ul cinematografului.

Motivul pentru care eram entuziasmată rezidă dintr-un banal de normalitate. Mă simţeam foarte confortabil, puteam să fiu cine sunt, fără să mă cenzurez, fără să-mi fie teamă, fără să-mi pun măşti şi să joc nenumărate jocuri de societate şi de amor.

Mă entuziasma că puteam să râd când aveam chef, puteam să plâng fără motiv, puteam să fiu serioasă sau să mă copilăresc, puteam să-mi trăiesc stările scurte sau să-mi vorbesc sentimentele. Puteam să fiu aşa cum îmi dorisem de mult să fiu: naturală.

Acum mi-am pierdut capul şi tot ce ţine de funcţiile lui şi de naturaleţea folosirii lor: zâmbetele nu-şi mai au rostul pentru că în exces dăunează, ochii nu mai au ce să vadă pentru că privirea lor strică tot, stările de moment nu mai pot fi manifestate pentru că generează tăceri, iar gura nu mai are rost să exprime sentimente pentru că ele se lovesc de ziduri. Naturaleţea nu mai poate fi exprimată, pentru că a sa cale nu mai e acceptată. Pe cale de consecinţă, motivul entuziasmului nu mai există. E mort.

Puteam să fiu cine sunt. Acum nu mai am voie.

Eu zic că e al şaselea simţ.

Am simţit de ieri ce urma să aflu abia azi. Undeva în adâncul meu am ştiut, dovadă şi gândurile şi temerile pe care mi le-am consumat ieri… N-am ştiut s-o pun în cuvinte senzaţia pe care am avut-o, dar am ştiut de atunci că va veni curând momentul!

Azi mi-am manifestat fizic regretul…în mod public.

Am în casă un megafan Photoshop. E aproape obsedat! E şi normal…

Pe mine, de obicei, nu mă pasionează obsesiile altora, dar pentru că la muncă văd Photoshop-ul deschis aproape non-stop, m-am hotărât să mi-l instalez şi eu acasă şi să-mi fac curaj să-l învăţ! De două zile fac tutoriale de pe www.photoshopromania.ro şi, surpriză, mă descurc!

Nu, nu vreau să învăţ Photoshop-ul ca să-mi modific culoarea ochilor în fotografii sau ca să-mi pun steluţe în păr şi nici ca să mă fac, peste noapte, Art director…Lui îi e frică, în glumă, c-o să-i fur pâinea de la gură! Pur şi simplu, prea era misterios pentru mine să-mi văd colegii în Photoshop cum manevrează shortcut-urile, layer-ele, funcţiile şi alte alea şi eu să mă uit ca mâţa în calendar…

Când am ajuns pe strada mea, erau nori şi mirosea a ploaie. Vântul începea să se aţâţe prin copaci. Am zâmbit larg.

Când am intrat la magazinul de fructe şi legume, în vitrină mă aşteptau cireşele de mai. Am zâmbit şi mai larg. Mi-am zis că asta-i cea mai bună zi din lună! Cu 15 lei mi-am luat un pumn de cireşe (maxim 25-30 de mingiuţe roşii), dar gustul primei cireşe ce se tolănea pe limba mea..pfiu, de nepreţuit!

Mi-am mâncat cireşele pe balcon, mirosind pomii udaţi de câţiva stropi şi scaldaţi în lumina soarelui. Mă amuză cei de la ştiri, care ne anunţă că a fost furtună în Bucureşti. În Bucureştiul meu n-a fost! În oraşul meu e soare şi miroase a proaspăt.

Astăzi a fost şi încă este o zi frumoasă!

Mi-am dat seama că oricum treaba asta era croşetată în minte de mult timp.

Se ştia dinainte că eşarfa-i greu de conceput, necesită fir subţire şi extravagant şi multă migală, plus culoare adăugată acolo unde se cere. Şi eşarfa e doar una, se pune de gât, n-are utilitate, e fancy degeaba şi uneori mai şi sufoacă dacă se înfăşoară în jurul a două gâtleje.

Pe când firul de mohair se manevrează repede şi fără efort. Poţi face două mănuşi confortabile, care ţin de cald şi nu sparg tipare de modă şi percepţie. Mohairul se găseşte oriunde şi cele două bucăţi pot fi, în caz de necesitate, împărţite: una-ntr-o parte, la Ana şi-ala la Caiafa.

Eşarfa nu era preferată din start şi, ţinând cont că nici firul extravagant pentru ţesut nu s-a găsit repede, s-a luat mohair şi s-a croşetat ceva dual şi simplu.

Ieftin, bun şi rapid! Cele trei atribute sunt, iată, satisfăcute concomitent.