M-am mutat definitiv pe www.vecinica.ro . În ceva timp, spatiul de pe wordpress va dispărea. Nu de alta, dar am atâtea adrese, încât abia le mai ţin minte.
Archive for June, 2009
O pungă
Strânsesem într-o pungă maro, încăpătoare, tot ce credeam eu că mă poate rupe de vârtejul dureros în care-mi lăsasem corpul şi mintea drept gaj pentru o clipă de victorie. Din ce în ce mai des e vorba doar de supremaţie: care-i mai cu moţ. Eram atât de grăbită şi decisă, cum nu mai ştiusem să fiu niciodată. Alergam prin casă, încercând să găsesc fiecare articol care să mă elibereze, încât nici nu mi-am dat seama când s-a făcut noapte. Şi-am şoptit întunericului decizia mea, rugându-mă să mi-o prindă cu pioneze de suflet, ca să fiu sigură că şi pe lumină îmi va părea valabilă şi îndreptăţită. Am agăţat punga de clanţă şi-am adormit cu-un ghem de blană la piept.
N-am plâns…şi eram mândră de asta. Credeam că e un semn de independenţă şi determinare. Mi-a fost închisă uşa drept în nas şi totuşi mi-am păstrat fruntea sus. Nu mă lovise decât o calculată indiferenţă, dar mă lovise arterial, direct pe partea stângă a fizicului meu de unde pompa lent un aer rece de singurătate. Atunci mi-am dat seamă că mi-e dor si-am plâns.
Şi-n timp ce-mi curăţam ochii înroşiţi, am realizat că singurul loc de unde nu strânsesem lucrurile pentru a le pune în punga maro, era chiar sufletul..De acolo n-am cum să scot nimic: pentru că noapte a prins cu pioneze tot ce este frumos.
Scurtmetraje 6D

Am fost ieri şi alatăieri la câte un scurtmetraj 6D. Mi-au plăcut foarte mult, motiv pentru care vă recomand să vă duceţi şi voi. Eu mai fusesem la ceva asemănător la Disney Land, ştiam cam ce se întâmplă în 6 dimensiuni, dar, chiar şi aşa, m-au surprins plăcut peliculele.
La The Light Cinema (în Liberty Center – mall-ul din Calea Rahovei) rulează 4 scurtmetraje în fiecare zi, la preţul de 10 RON fiecare:
1. Panda Vision – 10 min
2. Haunted House – 13 min
3. Cosmic Race – 6 min
4. Snow Ride – 4 min
N-aş vrea să povestesc toate efectele folosite, ca să vă las pe voi să vă bucuraţi de ele, dacă nu ştiţi despre ce e vorba. Eu am fost la primele două filme şi intenţionez să le văd şi pe celelalte. Programul complet îl găsiţi pe site-ul cinematografului.
Headless

Motivul pentru care eram entuziasmată rezidă dintr-un banal de normalitate. Mă simţeam foarte confortabil, puteam să fiu cine sunt, fără să mă cenzurez, fără să-mi fie teamă, fără să-mi pun măşti şi să joc nenumărate jocuri de societate şi de amor.
Mă entuziasma că puteam să râd când aveam chef, puteam să plâng fără motiv, puteam să fiu serioasă sau să mă copilăresc, puteam să-mi trăiesc stările scurte sau să-mi vorbesc sentimentele. Puteam să fiu aşa cum îmi dorisem de mult să fiu: naturală.
Acum mi-am pierdut capul şi tot ce ţine de funcţiile lui şi de naturaleţea folosirii lor: zâmbetele nu-şi mai au rostul pentru că în exces dăunează, ochii nu mai au ce să vadă pentru că privirea lor strică tot, stările de moment nu mai pot fi manifestate pentru că generează tăceri, iar gura nu mai are rost să exprime sentimente pentru că ele se lovesc de ziduri. Naturaleţea nu mai poate fi exprimată, pentru că a sa cale nu mai e acceptată. Pe cale de consecinţă, motivul entuziasmului nu mai există. E mort.
Puteam să fiu cine sunt. Acum nu mai am voie.

