Vecinica – Garsoniera de Idei

Mi-am dat seama că oricum treaba asta era croşetată în minte de mult timp.

Se ştia dinainte că eşarfa-i greu de conceput, necesită fir subţire şi extravagant şi multă migală, plus culoare adăugată acolo unde se cere. Şi eşarfa e doar una, se pune de gât, n-are utilitate, e fancy degeaba şi uneori mai şi sufoacă dacă se înfăşoară în jurul a două gâtleje.

Pe când firul de mohair se manevrează repede şi fără efort. Poţi face două mănuşi confortabile, care ţin de cald şi nu sparg tipare de modă şi percepţie. Mohairul se găseşte oriunde şi cele două bucăţi pot fi, în caz de necesitate, împărţite: una-ntr-o parte, la Ana şi-ala la Caiafa.

Eşarfa nu era preferată din start şi, ţinând cont că nici firul extravagant pentru ţesut nu s-a găsit repede, s-a luat mohair şi s-a croşetat ceva dual şi simplu.

Ieftin, bun şi rapid! Cele trei atribute sunt, iată, satisfăcute concomitent.