January 30, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged replica, tzutzu
Mulţumesc că mi-ai adus aminte. O perioadă uitasem.
Uitasem cum e să mă îndrăgostesc, cum e să strig un apelativ simpatic, cum e să îmbrăţişez cu dorinţă, cum e să ţin de mână mâna cuiva pe stradă, cum e sărutul în maşină la stop, cum se simt degetele prin părul meu, cum e atingerea mea pe un obraz nebărbierit, cum e privitul ochi în ochi în tăcere, cum e complicitatea din gesturi, cum e gustul cafelei în doi dimineaţa, cum e aşteptarea serii..Uitasem cum e să vorbeşti fără să te temi, cum e să întrebi fără să te îndoieşti, cum e să crezi fără să speri, cum e să îţi doreşti fără să suferi…
…o perioadă uitasem că e aşa…Now I remember.
…sper să-ţi aminteşti şi tu că aşa e si să uiţi ce ai avut impresia că ţi-ai amintit!
January 29, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged mistake
Încrederea în celălalt înseamnă oare să alegi să fii orb? Nu, înseamnă să fii sincer, cred eu. Sincer într-atât încât să-ţi asumi şi să le asumi în faţa celuilalt, lipsurile şi lucrurile nelalocul lor pe care le faci. Chiar dacă sinceritatea ta ar putea părea o dovadă de neîncredere în celălalt…E paradoxal. Eu cred în celălalt. Şi apreciez mai mult sinceritatea împărtăşită decât încrederea acordată gratuit, pentru că încrederea se câştigă, şi cred eu că ea se câştigă prin sinceritate.
Aşadar, am făcut o tâmpenie care a părut a fi lipsă de încredere. Dar am fost sinceră şi, în contextul de faţă, cred eu că sinceritatea mea ar trebui să cântărească mai mult ca aparenta neîncredere, care provoacă celuilalt o dezamăgire…Iar dacă această dezamăgire a celuilalt e preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru sinceritatea mea, atunci îmi accept sentinţa. Chiar dacă doare.
Mă întreb dacă o simplă acţiune sinceră şterge încrederea din celălalt pentru mine…şi dacă o şterge, oare cum se va mannifesta acest gol de încredere?
January 26, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged iubire, vecinica
Aş vrea să am un cocon de puf pe care să-l ţes minuţios peste toate micile plăceri născute din degete şi buze, când dragostea muşcă din amorţeală, când dorul deschide ochii şi mâinile îşi spun “Bună dimineaţa!”.
N-aş da pentru nimic în lume acel minut în care albastrul din zori se vede în bătaia luminii difuze…dar l-aş prinde în iţele moi şi albe ale propriului nostru cocon de iubire.
January 25, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged curiozitate, trecut
Aş vrea să ştiu tot ce-a fost în urmă. A ta.
Cum aţi râs împreună, cum aţi iubit, cum aţi construit, cum aţi visat, cum aţi sperat, cum aţi alintat, cum aţi dat cu piciorul, cum aţi imortalizat momentele pe bucăţi de hârtie, cum v-aţi jurat cuvinte mari şi efemere, cum v-aţi privit ochi în ochi deziluzia, cum v-aţi minţit viitorul, cum v-aţi imaginat că ar putea fi, cum aţi regretat că n-a fost să fie, cum aţi plâns şi-aţi jucat unul pe mormântul tristeţii celuilalt.
Aş vrea să disec în fâşii subţiri toată partea de creier ce ţine ascuns trecutul în sinapsele lui: să văd ce-ai văzut în trecut, să zgârii cu unghia până-l scrijelesc şi-apoi să torn alcool şi să suflu peste. O să doară şi o să uiţi! Să se dizolve în mii de secunde trecute, mii de măşti pe care le-ai purtat fără mine, care să zboare la prima respiraţie a vântului.
Aş vrea să ştiu tot, ca să-mi dau seama cât de asemănătoare e povestea ta şi-a lor cu povestea mea şi-a lor.
January 22, 2009
· Filed under Yahoo360, În Bucătărie · Tagged gelozie, neveste disperate
De ceva timp mă uit la Neveste Disperate. Da, ştiu, nu e pe gustul tuturor, dar puţin în pasă.
Dintre toate cuplurile, cel format de Gabi şi Carlos îmi place cel mai mult. Au chimie, sunt ca un praf de puşcă lângă o scânteie, gata să explodeze în orice secundă. De pasiune, gelozie, atracţie, mânie, nervi, hormoni. E genul acela de relaţie care mistuie, dar care nu se stinge niciodată!
Într-unul din episoadele din seria 4, am auzit dialogul acesta dintre ei:
Ea îl sărută.
El: I’m confused!
Ea îi dă o palmă peste cap
El: Ah! Now I’m confused and my head hurts!
Ea: That’s for letting Eddie think you’re engaged.
El: And the kiss?
Ea: When you saw me flirting, you smashed a glass. When Victor heard I had an affair, he started crunching Palm numbers. I need a man who cares enough to explode when he thinks we’s gonna lose me! I don’t just love you, I love the way you love me!
El: So, we’re back on?
Ea: See you Thursday!
Se sărută!
Nu, nu-mi place contexul: ei sunt divorţaţi, ea e maritată cu altul, dar se văd pe ascuns. Nu, nu-mi place caracterul de soap opera pe care-l are toată transpunerea relaţiei.
Mă dispensez de tot contextul discuţiei şi mă opresc la partea pe care-aş sublinia-o cu un creion roşu, pentru că-mi place: “…a man who cares enough to explode when he thinks we’s gonna lose me!”.
A vedea. A înţelege. A-ţi păsa. A acţiona.
January 22, 2009
· Filed under Yahoo360, În Hol · Tagged bestfest, the killers, ziua 0
Azi s-a anunţat oficial: pe 1 iulie 2009, în “Ziua O” a BestFest-ului, v-a concerta The Killers pentru prima dată în România!
Mare bucurie, mare!
Biletele s-au pus deja în vânzare, pe mytichet.ro şi la Diverta!
January 17, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged 4 august 2007, el, ssh
Eu stăteam în faţa blocului, emoţionată, cu picioarele încrucişate, cu soarele în ochi, iar el intra pe poarta interioară, cu o sacoşă de magazin în mână, purtând un polo roşu. Primul gând a fost că poate o să ne cunoaştem curând. S-a uitat la mine, fără să schiţeze vre-un gest, apoi a trecut de mine, intrând în bloc. Eu am rămas acolo, aşteptând. Când el a ajuns sus, a spus la toată lumea că jos aşteaptă o fată, poate chiar viitoarea colegă, apoi a mărturisit că şi-ar dori ca eu să fiu cea care trebuia să vină.
Când am intrat prima dată pe uşa mare de fier, am fost primită cu pupicuri, iar în timpul unei îmbrăţişări lungi am tras cu ochiul spre camera din stânga: am văzut tricoul roşu! Nu mai ştiu dacă atunci când am fost prezentaţi am dat mâna politicos, aşa cum se face de obicei, dar ştiu sigur că nu i-am reţinut numele. Când s-a ieşit prima dată pe balcon, el n-a venit. A trebuit să fie chemat…Nu ştiu dacă ne uitam unul la altul, eu eram mult prea emoţionată, îi încurcam între ei, nu prea vorbeam. Pe la prânz, am aflat că mi-e vecin. Nu uit cum strigam unul dintr-o cameră şi celălalt din alta, numele străzilor, descoperind astfel că stăm la 5 blocuri distanţă. O a treia persoană a concluzionat că putem face drumul împreună. Mie mi-era ruşine. De altfel, tot de ruşine, l-am minţit a doua zi că nu pot pleca cu el cu maşina acasă pentru că am treabă în oraş. Şi a treia zi la fel. Abia joi dimineaţă am mers împreună. Cred că atunci a fost momentul când mi-am dat seama…m-a privit într-un anume mod. Aşa cum mă priveşte acum în fiecare dimineaţă.
January 14, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged acceptare, diferente
Ştiu că în momente ca acestea de rătăcire a priorităţilor şi de inflamare a ego-ului, apar diferenţele, tot mai vizibile şi tot mai de neacceptat. Sunt diferită de fiecare dintre voi toţi, aşa cum şi voi îmi sunteţi mie diferiţi. Sunt ciudată poate, sunt complexă şi sunt contradictorie. Trec prin stări pe care nu le pot ocoli cu graţia unei experienţe-izvor de înţelegere şi altruism.
Şi-mi spun, dar mi se şi spune, că asta e lecţia mea de viaţă, e maturizarea mea, pe care trebuie să mi-o accept şi s-o cultiv. Şi că trebuie să am răbdare cu mine, chiar şi dacă poate alţii nu au…cu mine. Şi mi se spune că dacă cineva, care este azi alături de mine, nu poate suporta povara fiinţei mele psihice şi fizice, e liber să plece. Eu însă nu mă pot da în lături de la a mă accepta aşa cum sunt şi de la a învăţa să fiu mai tolerantă. Mi se spune că dacă rămân singură la un moment dat din existenţa mea, nu-i nimic, în definitiv deocamdată doar pe mine mă am…Şi cineva care-şi va dori să fie cu mine va apărea imediat şi inevitabil, pentru că am calităţile necesare.
Ok. Înţeleg, oamenii mă pot iubi pentru cum arăt sau cum vorbesc în public, pentru atitudinea şi siguranţa pe care o afişez, dar mă întreb, va exista cineva care mă va putea iubi pentru ceea ce sunt eu în interiorul meu? Sau pentru ceea ce încă n-am devenit dar mă lupt zi de zi? Aşa cum sunt acum şi cum voi mai fi probabil mult timp, până când experienţa mă va învăţa: cu bune şi rele, dar mai ales cu schimbările prin care trec permanent, cu egoismul şi poate neînţelegerea de care pot da dovadă? Dacă eu nu-mi pot cere deocamdată, la vârsta asta, să fiu mai altruistă, pot eu spera acum că cineva poate fi altruist cu mine în iubire?
————————————————————————————-
…sunt lucruri pe care nu ai cum să le vezi dacă nu-ţi sunt arătate, aşa că, mulţumesc Julia pentru tăcerea din momentele când eu îmi spuneam povestea şi pentru cuvintele tale spuse atunci când eu eram deschisă spre a înţelege din experienţa ta.
January 14, 2009
· Filed under La Bar, Yahoo360
De ce trebuie să-mi atribui nervozitatea sau supărarea unui anume lucru sau persoane? De ce trebuie să dau explicaţii? De ce toată lumea când te vede în alte ape decât cele proprii, trebuie să te bată la cap cu ceva de genul “Dar ce-ai? Te simt nervoasă? Am făcut eu ceva?”. Really, apreciez preocuparea, dar chiar e nevoie să atribui o cauză precisă unei stări de moment? Şi mai rău e că mă forţează împrejurarea să consolez persoanele care se simt vizate de supărarea mea. De ce ei le iau personal? N-am chef, timp şi dispoziţie. Trebuie să fie vina cuiva pentru asta? Nu, vreau să fiu lăsată în pace atunci, fix în acel moment, n-am nevoie de remarci şi întrebări. Îmi trece mie singură…
January 12, 2009
· Filed under Yahoo360, În Living · Tagged caldura, iubire
Îmi simt furnicăturile pe sub piele şi, după mult timp, mă pot bucura de ele cu tot corpul şi cu toată mintea. Le pot striga în gura mare! Fără să-mi fie teamă că dilat sau diluez lucrurile.
…de iarnă, dar e vorba de căldură!
