Archive for November, 2008

Viaţa din plastilină

v

Ochii ardeau atunci când citeau ce era scris. Respiraţia se strânsese toată în plămâni ca-ntr-un balon cu sfoară la capăt, ce mă ridica din al meu trup către altceva decât realitatea.

De fapt nici n-am vrut vreo secundă să se ajungă la acel motiv al dialogului. Dar l-am lăsat să curgă….Şi ce-a urmat a durut. Ca o pedeapsă pe care-o pretindeam nemeritată, dar în fapt ştiam bine c-o merit. Şi-o meritam pentru personajul hollywood-ian pe care încercam să-l pun în scena propriei minţi. Un personaj puternic, fără scrupule, care poate înnoda orgolii şi deznoda angajamente.

Nu sunt o actriţă bună pentru că eu citesc scenariul în avans şi-mi interpretez rolul crezând că ştiu ce va urma. Eu îmi sunt cel mai aspru critic. Şi pentru spectacolul de aseară mi-am redactat o recenzie cu aprecieri critice ce însumează succint: “mediocritate”. M-am bătut cu propriile mele arme. Dar mi-am promis, încă o dată, că de acum voi abandona drama şi mă voi reprofila pe comedie.

Pentru că viaţa e făcută din plastilină ca să te bucuri de ea şi s-o modelezi, nu ca să-i găseşti cusururi şi să dramatizezi că nu ia forma pe care-o vizezi.

Comments (1) »

Prematur

pre

Aparent, pare că trece până şi stupefacţia deja vu-ului, primit brutal în urechi şi însemnat umed pe faţă. Aparent, se estompează senzaţia de pietroi indesat cu bocancii în suflet. Aparent, toate se uită.

Dar toate se strâng până la refuz, până când nu mai poţi închide uşa după ele. Până când, ca o cutie a Pandorei, se deschide forţat şi lasă libere toate petricelele aruncate cu praştia şi strânse în interior.

Probabil că exagerez şi interpretez. Ştiu că-mi place să dramatizez. Probabil nu e aşa cum a sunat. Poate c-a fost doar o invenţie folosită ca o scuză de moment. Dar aşa m-am minţit şi-atunci. Şi aşa am fost minţită.

Zic că nu pot să fac faţă unui nou itinerariu cu drumuri şi paşi gândiţi în prelabil…şi haine croite pe situaţii, foarte nenaturale şi purtate doar ca să cred că va fi bine. Zic că mă inchid când mi se închide uşa în faţă. Nu mai pot să mă prefac, ca alte dăţi, lăsând impresia că mi-a rămas sufletul deschis. Asta ar presupune să mă mint iar, să mă amăgesc cu dulce, să mă prefac cu râsete, să ascund ce vreau când vreau şi să par că vreau când nu vreau. N-aş mai putea.

Cuvintele au tăiat adânc, în carne vie. Cum ar putea să nu lase cicatrice?

Dar nu port pică vântului care mi-a buşit toate visele de pereţi. Ştiu că aşa se întâmplă mereu: toamna se pierde spaţiul, se sufocă natura…şi se moare, în general. De ce n-aş accepta că poate muri şi asta? Prematur.

Leave a comment »

Cu radiera

Cel mai furnicător e că, dacă mâine aş muri, aş fi conştientă că azi nu mi-am trăit ziua ca şi cum ar fi ultima. Dar în condiţiile în care mâine nu mor, trec peste ziua de azi cu nepăsare, neobservând cât de mult “nimic” a strâns în ea.
Şi nu caut vinovaţi, ci vinovate: elemente care mă fac să stagnez şi care, din acest motiv, ar trebui şterse din viaţa mea. Cu radiera de la creionul cu care-mi voi scrie restul vieţii.

Leave a comment »

Cadou

Îmi place să fiu o mică parte din organizarea unei aniversări. De când mă ştiu (şi mai ales în şcoala generală şi liceu), scriam felicitările pentru sărbătoriţi, cumpăram şi împachetam cadouri, gândeam modalităţi de surprindere sau petreceri surpriză. Acum, cu statutul de om al muncii, se repetă menirea mea de organizator de aniversări. chestie care-mi place, sincer.Dar îmi dau seama că eu n-am avut parte niciodată de-o petrecere surpriză, chestie care mă întristează. Mi-aş dori să simt şi eu ce simt toţi surprinşii la ceas aniversar.

De când m-am mutat la Bucureşti, cadourile s-au cam transformat în bani, mai ales de la prieteni, iar aniversările ca la carte s-au pierdut în favoarea unor cafele sau chips-uri la domiciliu. Îmi lipseşte sentimentul acela de aniversare cu tort (care, by the way, e foarte scump), lălăieli pe “La mulţi ani”, şampanie şi muzică. Cred că cel mai mult mi-aş dori, pe lângă prezenţa celor care-mi sunt alături, implicarea lor în aniversarea mea: de la alegerea sau realizarea unui cadou până la organizarea unei petreceri.

Îmi amintesc de cea mai frumoasă surpriză contextuală de care am avut parte, la 18 ani, când ştiam că din partea alor mei primisem cadou rochia de majorat, aleasă chiar de mine din magazin, şi nu mă mai aşteptam la nimic. Dar, ai mei îmi pregătiseră un album cu poze din toate etapele vieţii mele şi cuvinte frumoase scrise pentru mine. A fost cel mai surprinzător şi emoţionant cadou pe care l-am primit vreodată, pentru că am simţit în el toată munca şi grija lor pentru aniversarea mea. Şi acum, de câte ori îl deschid, plâng: de emoţie, de dor, de dragoste, de bucurie. Asta înseamnă pentru mine o surpriză: dragostea şi atenţia celor dragi măsurate în ore de gândit şi conceput cadoul şi nu neapărat în valoarea lui materială.

Nu mi-a plăcut niciodată să spun ce cadou vreau de ziua mea, în primul rând pentru că nici eu nu ştiam ce mi-aş putea dori şi-n al doilea rând pentru că spunând cadoul, aş strica surpriza. Azi, dusă de valul pregătirilor pentru aniversarea de mâine de la birou, m-am gândit ce mi-ar plăcea să primesc cadou. Cu riscul de a-mi strica propria surpriză sau de a da aceeaşi idee mai multor oameni, spun că unul din cadourile care m-ar bucura tare ar fi o varianta printată a acestui blog. Frumos aranjată cu texte şi imagini, în ordine cronologică şi legată îngrijit, ca s-o păstrez mereu ca dovadă a ceea ce am fost eu odată…Şi-o petrecere surpriză..

Comments (1) »

Trage la greu (!?)

tra

Astăzi, am primit cadou de la cortul electoral din faţa biroului, o riglă portocalie, pe care stă scris textul “Blaga trage la greu”. Intrigant! Ce trage?

Am făcut un brainstorming cu Radu ca să găsim răspunsul. Iată ce-a ieşit:

Blaga trage la greu…mâţa de coadă?
Blaga trage la greu…în ţeapă?
blaga trage la greu…ţepe?
Blaga trage la greu…de timp?
Blaga trage la greu…pe nas?
Blaga trage la greu…la măsea?
Blaga trage la greu…cu cornete?
Blaga trage la greu…cu arcul?
Blaga trage la greu…cu urechea?
Blaga trage la greu…cu ochiul?
Blaga trage la greu…cu pistolul cu capse?
Blaga trage la greu…un şut în dos?
Blaga trage la greu…de şireturile altora?
Blaga trage la greu…de urechi?
Blaga trage la greu…pe sfoară?
Blaga trage la greu…cu tunul?
Blaga trage la greu…la xerox?
Blaga trage la greu…vânturi?
Blaga trage la greu…la sorţi?
Blaga trage la greu…la poarta adversă?
Blaga trage la greu…la ban / la ăia cu bani?
Blaga trage la greu…la răspundere?
Blaga trage la greu…la ţintă?
Blaga trage la greu…în piept?
Blaga trage la greu…de limbă pe alţii?
Blaga trage la greu…de noi să ne ducem la vot!

Other fresh and funny ideas are welcomed!

Comments (2) »

O palmă peste ceafă!

o

Când vine vorba de problemele altora, create din greşeala lor, nu ştiu să consolez oamenii cu chestii siropoase, de un optimism chior: “lasă, o să fie bine”, “lasă, nu te îngrijora, o să treacă”. Nu, frate, eu reacţionez de genul: deschide bine ochii, analizează situaţia obiectiv şi realist, pune răul în faţă şi găseşte-i soluţii, panichează-te dacă e nevoie, dar nu te culca pe-o ureche.

Dacă-mi eşti prieten şi ai o problemă, n-o să mă vezi niciodată mângăindu-te pe frunte şi spunându-ţi “se rezolvă de la sine”. Cred că aş denota multă indiferenţă. Eu sunt pe principiul că lucrurile nu “se rezolvă”, ci trebuiesc rezolvate, aşa că fă tot posibilul să găseşti soluţii. O să-ţi întind o mână de ajutor, dar nu te aştepta să te şi compătimesc sau consolez. Ai intrat în belele pentru că, probabil, ai avut o parte de vină, deci nu-şi au rostul lamentările, dar nici înconştienţa aşteptării unei soluţii picate din cer. Evită măcar acum greşeala de a te lăsa purtat de val. Nu sunt genul de going with the flow, nici măcar în cazul problemelor altora.

Comments (2) »

Cumpăr nepăsare!!

cum

De ce niciodată nu s-a întâmplat aşa cum am vrut eu? Pentru că niciodată eu n-am putut fi bărbat, să bat cu pumnul în masă şi să zic “facem aşa!”…Eu am insinuat, am transmis tăcut, prin gesturi, supărări prefăcute sau prin lipsă, am sugerat şi nu am arătat. Dar ochi care să vadă şi când sunt închişi nu s-au fabricat încă.

De ce niciodată nu s-a întâmplat aşa cum am vrut eu? Pentru că eu am luat-o pe ocolite, m-am învârtit în jurul cozii, am crezut că dorinţele şi gândurile se citesc, se ivesc, se dezbracă la o simpă intenţie a celui care vrea. Dar mâini cu cinci degete care să desfacă lasciv nasturii aşteptărilor, nu s-au mai inventat de prea mult timp.

De ce niciodată nu s-a întâmplat aşa cum am vrut eu? Pentru că nu e de găsit intenţia care să spargă bariere, nu e de găsit bunăvoinţa care să omoare singurătatea unui gol imens, nu e nici măcar sentimentul de păsare fără particula “ne” în faţă, mergând agale, ţinându-se de mână. Căci nu există o trăire fără opusul ei. Ce păcat!

De ce niciodată nu s-a întâmplat aşa cum am vrut eu? Pentru că niciodată n-am vrut să admit că, în fapt, nu există potrivire ca la puzzle, ca la ying şi yang, nici măcar surogate pentru potrivire. Nici măcar dorinţă potrivită cu resursele puse la dispoziţie. În schimb există un exces de dorinţă egoistă.

Eu cumpăr nepăsare! Ho, uşor, nu săriţi: primul venit, primul servit! Coada se formează în partea dreaptă a ochiului minţii…Acela pe care mulţi îl au închis, pentru totdeauna!

Comments (3) »

Metal alunecos

Ce simt în dimineţile ca cea de azi, nu poate fi trăit de un singur om, dar mă conformez situaţiei şi îndur, strângând din dinţi. Un metal vâscos care se scurge lin pe faţa cutată de somn, iar apoi intră în piele, adânc până în ADN. E frig al naibii înăuntrul sângelui meu. Ochii se umezesc, mâinile tremură ca varga şi eu am pierdut de mult controlul. Cred că mi-e frică…de aceleaşi temeri şi insecurităţi!

Şi iar habar n-am ce trebuie să fac, cum ar trebui să reacţionez: să-mi hrănesc demnitatea şi să spun că nici nu mi-a păsat sau să-mi terfelesc personalitatea ca pe-o cârpă de bucătărie folosită şi s-o arunc în braţele străine de trăiri ca astea? Aş alege calea de mijloc, de-aş fi matură.

Dar tac, nu iau nicio decizie, pentru că nu ştiu ce e aia, şi-mi simt ruşinea unei priviri pe care o înfrânez. N-o arunc asupra nimănui, o las să cadă în podea. Aş călca-o în picioare, pentru că mă oftică: în general, privirile mele se aruncă, nu cad în podele.

Oricum va fi şi ea înghiţită de metal…

Comments (1) »

Descompun-ere

des

Se descompune frunza aia uscată pe care calci, aşa se descompune şi visul. Degeaba rămâne nervura intactă, dacă nu mai are unde să crească. În definitiv ştii că eşti singur şi dacă n-ai de ce să te agăţi, mai bine renunţi şi rămâi tăcut în alte ere.

Îmi detest momentele de plictiseală tomnatică şi-mi detest oamenii din jur care nu ştiu să mi-o facă să treacă.

“Nimeni”, exact acesta este răspunsul.

Comments (2) »

Barack Obama si campania electorala online

barac

Ascultam azi-noapte pe TVR1, la “Noapte Americană” (o emisiune pe tema alegerilor), o discuţie despre influenţa enormă a campaniei online desfăşurată de Obama.

Cu un buget mic procentual (17,9 milioane de dolari) faţă de totalul campaniei (2,16 bilioane de dolari), Obama a reuşit să ajungă direct la populaţie, într-o modalitate pe care niciun alt candidat n-a mai folosit-o vreodată.

Utilizarea internetului în campania electorală a lui Obama şi impactul său puternic, a fost comparat cu impactul utilizării televiziunii (aflată pe atunci abia la început) de către J.F. Kennedy, în 1960, pentru a câştiga alegerile.

Instrumentele internetului au fost folosite cu dibăcie de staff-ul lui Obama pentru a face cunoscut mesajul său electoral. Modul în care internetul şi-a făcut simţit impactul a constat în schimbarea radicală a manierei de raportare a americanilor la politică.

Echipa lui Obama a decis încă de la începutul campaniei să construiască o reţea online care să funcţioneze în paralel cu media tradiţională.

S-a ajuns la un grup de 2,3 milioane de simpatizanţi pe Facebook (creatorul Facebook, Chris Hughes, este consilierul lui Obama) şi o campanie susţinută pe Youtube, formată din 70 de filmuleţe (postate într-o singură săptămână) şi realizate special pentru electoratul din statele-cheie.
De asemenea, a fost creată pagina personală, www.barackobama.com şi pagina de socializare, www.myBarackObama.com.

Obama s-a folosit de absolul tot ce ţine de internet pentru a răspândi principiile sale şi agenda electorală:
- bookmarking
- video (Youtube, Metacafe)
- image / photo-sharing services (Flickr, Photobucket)
- social networking (MySpace, Facebook)
- social knowledge (Yahoo!Answers, Wikipedia)
- Google Directory

În plus, echipa sa a venit şi cu inovaţii, construind “pagini dedicate”, introducând reclame pe jocurile video şi apelând la SMS-uri pentru a-şi ţine la curent simpatizanţii.

Staff-ul lui Obama a iniţiat şi proiectul “McCainPedia”, constând în dezvoltarea unei pagini de internet, numită “Numără minciunile”, care contabiliza toate gafele, erorile, minciunile făcute de rivalul său, republicanul McCain.

Internetul a fost utilizat nu doar pentru a răspândi mesajele electorale ale lui Obama, ci şi pentru a strânge banii de campanie: 3,2 milioane de donatori online au contribuit la campania lui Obama cu peste 300 de milioane de dolari (suma cea mai mică, dar şi cea mai populară la donaţii, a fost de 25 $). Obama a făcut, astfel, istorie, renunţând la sistemul public de finaţare a campaniei şi bazându-se doar pe finanţare privată. Internetul a fost transformat într-o unealtă politică eficientă de strâns bani.

Campania lui Obama va rămâne probabil în istorie ca fiind prima în care “new media” au făcut jocurile, pentru că victoria lui Obama se datorează şi internetului.

Yes, they can!

Comments (1) »