Archive for June, 2008

Epistolă

eps
Dragă stăpână,

Sunt acel sentiment dual dinăuntru tău, ambivalenţa pe care o simţi de câteva săptămâni frângându-se în tine şi trăgându-te în două direcţii opuse. Sunt sentimentul care nu te lasă să pleci din trecut şi nici să păşeşti în viitor. Sunt acel sentiment care-ţi ţine blocat prezentul într-o imagine frumoasă, dar neschimbătoare.

Sunt acea stare izvorâtă din combinaţia unei tristeţi nejustificate c-o bucurie anapoda şi netrăită. Sunt ceea ce simţi de fiecare dată când ţi se amestecă gândurile şi nu le mai ştii izvorul, când te pierzi pe străzile trecutului şi cînd te împiedici în fuga ta spre viitor!

Nu-i aşa că-s un sentiment simpatic de complicat? Recunoaşte că în ultimul timp ţi-am oferit câteva provocări de tot deliciul şi nişte amintiri spumoase! Pentru asta e cazul să plăteşti…iar eu sunt moneda de schimb! Ştiu, am o înfăţişare hâdă, dar tare-mi mai place culcuşul din tine…

Nu mă deranjează cu nimic încercările tale de a mă alunga, eu îţi zic doar că tu-ţi pui singură piedici: înţelege că nu poţi să trăieşti în două dimensiuni concomitent…nu te poţi rupe, împărţi, divide, separa! Aici e problema ta şi n-ai s-o rezolvi tu prea curând, aşa că vom mai fi prieteni de taină o perioadă bună de acum încolo…

Şi ca să pecetluiesc prietenia noastră, te anunţ că săptămâna viitoare o să-mi pun o mască nouă, cu nişte culori proaspete, căci mă voi înteţii aici, în sufletul tău. Voi arde cu o şi mai mare putere! Dar stai liniştită o să te anunţ înainte printr-un mare gol interior pe care-l vei simţi după ce vor fi plecate din jurul tău toate momentele din ultimele săptămâni şi o să-ţi pară rău după ele…voi apărea din nou când vor apărea şi amintirile…

Cu drag,
Sentimentul

Comments (5) »

10

M-am prezentat la examenul de licenţă asortată: dorinţă în ochi, încredere în căpuşor, emoţii în obraji (pentru puţină culoare) şi nerăbdare în stomac.

Comisia m-a primit degajată, scăldată în aer condiţionat, iar eu m-am aşezat pe scaun ca şi cum aş fi fost la mine acasă, animată de gândurile celor care mi-au zis să nu mă întorc de la examen fără nota maximă. Emoţiile mi-au dispărut complet, vocea mi s-a reglat, coerenţa s-a accentuat şi l-am privit ochi în ochi pe întruchiparea vechilor mele coşmaruri (Frigi), care stătea sprijinit cu capul în palmă şi mă asculta activ. După ce mi-am terminat prezentarea, am fost întâmpinată de nişte felicitări şi-un “în sfârşit un student care face lucrurile foarte bine”. Au urmat câteva întrebări relaxate şi nişte răspunsuri urmate de discuţii şi zâmbete, încheiate cu “subiectul e foarte interesant şi foarte bine tratat”. În momentul acela am ştiut că studenţia mea tocmai a primit coroniţa de premiantă.

Am ieşit din sală împinsă de la spate de satisfacţia reuşitei şi mândria mi-a fost gâdilată când mi-am văzut, pe liste, numele complet alături de un 10!

“Stereotipuri de gen în discursul publicitar românesc” – mie mi-a plăcut foarte mult tema!

Dacă sunteţi curioşi vă dau o mostră amuzantă şi ilustrativă a stereotipurilor de gen – idei preconcepute despre femei şi bărbaţi.

Male Vs Female – video powered by Metacafe

Comments (12) »

I’ll wear another smile for you

ii

Eu nu vreau să fiu motivul supărării nimănui, cu atât mai puţin pentru..
Vreau să fiu motiv de bucurie şi de zâmbet!

Leave a comment »

one million faces

Stresul a făcut echilibristică pe-o sinapsă-n capul meu!
Mi-am pierdut cuvintele, toate mi s-au dus în lucrarea de licenţă…
Mi-am pierdut răbdarea, toată s-a dus în aşteptarea inumană din ultimele 3-4 zile.
N-am fost deloc în apele mele şi, deşi acum le văd tulburi, nu sunt nici acum în ele..
Încă plutesc pe-alături, fără ţintă şi scop, pierdută în spaţiu…
Obosită, îmi pierd răbdarea foarte repede, mă plictisesc de orice fac, nu-mi găsesc locul şi nici motivul ca să uit de stres…

Încer să mă controlez ca să nu creez gânduri de vină altora, dar mi-e greu să mă prefac şi să sar peste gardurile unor sentimente de
stres,
frică,
atracţie,
oboseală,
durere,
plăcere,
nedumerire,
drag.

E un nefiresc sentiment al firescului…e o situaţie cu o mie de feţe, care fiecare mă atrage într-un fel ciudat!

Comments (2) »

Licenţă!

lic

Cel mai greu e până te hotărăşti să începi, până-ţi pui în ordine gândurile, până-ţi vin ideile şi reuşeşti să le structurezi. Apoi totul curge firesc şi rapid…

Am citit zeci de articole, câteva cărţi, am deschis site-uri până mi-am găsit ce-mi trebuia, am vizionat ore întregi sute de reclame, am căutat stereotipuri, le-am aranjat după numerele de pe tricou, le-am pus frumos în ordine, apoi le-am supus testului cu lupa. Totul pare în regulă!

Astăzi pot să afirm despre lucrarea mea că are corp, dar n-are încă un cap (introducerea) şi-o coadă (încheierea)! Prima şi ultima frază sunt cele mai grele…

Mâine urmează marea confruntare: ochiul critic al profesorului coordonator, care sper să nu taie şi să spânzure!

Luni sau marţi, după ce primeşte “botezul preotului”, lucrarea va fi îmbrăcată în coperţi şi dată spre adopţie secretariatului.

Habar n-am dacă lucrarea e proastă, mediocră, bună sau excelentă. La acest capitol chiar nu am cum să fiu autocritică, căci n-am sistem de referinţă…
….dar cred în munca mea!

Comments (9) »

~~~

Morgens wache ich in der Vergangenheit auf.

Comments (3) »

07.06.08

por

Zbor de porumbel în aer de dimineaţă, ce cuprinde, în ale sale aripi, tot firescul sentimentului. O cafea dulce, un corn cu multă cremă şi-un soare în nori, alături de nişte urme de picioare pe-o masă aşezată în faţa spectacolului colorat. Aerul intră pe furiş printre porii pielii, înfiorând calmul unor ochi ce se privesc în reflexia geamului. Priveşti lumea de sus, dar lumea nu te priveşte…

…respiri, simţi, zâmbeşti, departe de tot, aproape de tine…

Comments (2) »

Puzzle

pu

Răscoleşti într-un săculeţ cu piese, căutând-o pe aceea care ar trebui să se potrivească exact. Dar nu reuşeşti…şi nu termini puzzle-ul…Sau poate nu e el complet…E incomplet sau e neterminat?

Umil, gândul meu stă aplecat în faţa realului…Contextul e singur şi diferit, dar amintirile nu-ţi sunt scut.
Aş putea nega duritatea betonului turnat pe inimă? greutatea lui, brutalitatea, asperitatea, inesteticul, crima?
…câteva lacrimi mă pot elibera
Realizarea conştientizării unor sincere păreri de rău, nu te transformă din învins în învingător. Nu sentimentele sau verbalizarea lor incomodează, ci consecinţele inefabile.

M-ai înţeles frumos, dar nu în totalitate.
…neterminat! Cât de complet suna!
O neconştientizare implică totuşi o lipsă, o lipsă a acului înfipt în piept…a piesei-cheie!

Nicio vorbă de acum nu are perenitatea unui comportament de atunci…oare? doar noi de mai încolo vom şti asta! N-o să fie dispreţuire, dar nici uitare…Visele nu se uită!

Puncte câştigate în doi, dar neştiute – zmeure dăruite – un pact…un pact?

13
.ea
3-4

Asta ascultam în timp…Stereophonics – Rainbows and pots of gold

Leave a comment »

Gaudeamus igitur!

Nu vreau să devin sentimentală…s-a terminat facultatea! Punct!

Ca orice chestie care se tremină, îţi transmite o stare neplăcută, dar facultatea e singurul lucru pe care-l începi cu gândul şi dorinţa să-l termini! Deci, n-am motive de tristeţe şi deşi nu mi-am dat încă licenţa, mă consider absolventă!

Nu o să mă plâng că nu ştiu când au trecut 3 ani…ştiu foarte bine cum, unde şi de ce au trecut!

Ştiu cu câtă muncă am intrat în facultate, cum mă făstâceam la început, cât de uşor mi-a fost apoi, ştiu ce-am învăţat în facultatea asta, cu ce-am rămas şi ce-a trecut ca vântul pe la urechea mea! Am imagini fixe din fiecare semestru, ştiu să povestesc până la detalii ce s-a întâmplat în anumite perioade, dar n-o să mă pierd acum în amintiri!
Ştiu ce-am făcut bun şi ştiu ce ar mai fi trebuit să fac. Ştiu că am luat-o adesea prea în serios şi alte ori am lăsat-o de izbelişte până în ultimul moment când nu s-a mai putut şi a trebuit să mă mobilizez. Ştiu că am fost numită “tocilară” pentru că mă stresam prea mult să-mi iasă toate bine, dar aşa e felul meu de-a fi şi mai ştiu şi c-am avut o restanţă, pe sistemul “nu eşti student dacă n-ai măcar o restanţă în facultate”, dar pe care mi-am luat-o cu brio şi-un 9!

Îmi pare rău că n-am înţeles studenţia în adevăratul ei sens, că nu am stat la camin, că n-am mâncat direct din castroanele de plastic, că nu mi-am numărat banii până la ultima mie, că n-am avut nopţi de beţie cu colegii şi escapade trecute sub tăcere.
Dar îmi pare bine că ai mei mi-au dat libertatea să fac ce vreau, să stau în casa mea şi să-mi administrez viaţa după bunul plac! Am învăţat că atunci când ţi se dă libertate, ea vine ataşată cu responsabilitatea, chestie care te face să te gândeşti de două ori înainte de orice. Dar nu mă plâng, mi-am trăit anii ăştia mai mult ca pe oricare alţii, chiar dacă n-am închegat prietenii pe viaţă şi nici n-am făcut chestii memorabile de povestit nepoţilor!
Mi-aş mai fi dorit un singur lucru: facultatea să rămână de 4 ani, nu doar de 3! E prea puţin: nici n-apuci bine să te dezmeticeşti că te şi pregăteşti de sfârşit!

Încă nu mi-am luat diploma şi nici n-am sărbătorit..o să urmeze cursul festiv cu robe, plânsete şi tot tacâmul, după ce-mi predau lucrarea de licenţă şi dansul, băuta şi iar plânsul la balul de absolvire, după ce se vor fi încheiat toate socotelile cu facultatea!

Până atunci mă zbat să rămân conştiincioasă şi pe ultima sută de metri şi să-mi termin lucrarea de licenţă. Lupt pentru 10 şi nu mă las!

Comments (2) »

De dragul viitoarelor mele amintiri

Dacă trei acadele ar vorbi, ştiu ce mi-ar zice: un zâmbet fascinant amestecat c-o faţă drăguţă duc la pierderea a 25 de puncte. Deocamdată eu nu spun nimic din ceea ce e vizibil!

De dragul viitoarelor mele amintiri mă concentrez să trăiesc ce mi se întâmplă acum: ieri, azi şi mâine. E un continuu prezent!

Păcat că lumina e diluată pe alocuri de nişte pete negre, triste şi egocentriste, care nu sunt capabile să dea o mână de ajutor atunci când li se cere…Eu nu sunt alături de cineva cu gândul că o să fie şi ei alături de mine când o să am nevoie, dar mă aştept măcar să fiu înţeleasă şi, pentru 5 minute, să mă vadă şi pe mine, nu doar pe ei…Dar iert şi trec peste, nu-mi plac certurile şi oricum cred că n-aveam chef de marea cloacă cu iz de sat, în care toată lumea devorează pe toată lumea, dar zâmbeşte frumos. Am preferat să mă ţin departe de chestiile de faţadă.

Am în mine tentaţia de a spune adevărul oricui, e un fel de încredere oarbă care se capătă rar şi doar din anumite motive. Şi mă bucură că pot să lămuresc lucrurile, fără să le mai ocolesc!

Dar am în mine şi tentaţia de a spune şi adevăruri ca “mă plictiseşti”, “nu, n-aş fi acceptat, n-ai ce căuta aici”, “eşti patetic”, “da, totul e gata”…şi nu mint: un om aparent fără coloană vertebrală nici nu merită timpul alocat unei minciuni! I se spune în faţă, fără ocolişuri, căci oricum n-ar înţelege intenţiile unor aluzii. De data asta n-a fost ironie şi nici sarcasm! A fost adevărul pe care eu l-am considerat adevărat!
Şi-l consider încă şi, deşi mă amuză să iau peste picior nişte acţiuni previzibile, n-o să continui în stilul ăsta din simplul motiv că nu-mi stă în fire să fiu nesimţită! Totuşi, să tragi de păr bine, cu ura unui compromis patetic în care-ţi scalzi scuzele mentale! Dar, cu siguranţă, noi rămânem mai mult decât prieteni, căci eu pot acum să-mi asum curajul unor adevăruri spuse ţie fără perdea!

Şi de dragul viitoarelor mele amintiri, înnod orice supărare trecută…
…şi aştept curcubeul de la etajul 11!

Comments (7) »