Archive for December, 2007

HAPPY New Year!!!

Unde petrecem Revelionul? Iniţial era Viena (aşa a fost pariul pe care l-am pierdut eu astă vară pe o bancă-n parc), apoi Praga (că părea mai accesibil), până am ajuns să ne limităm la Sibiu (că-i mai aproape). Într-un final, am abandonat orice tentativă, lăsând totul baltă. Mă simţeam foarte aiurea, ştiind că n-o să fac nimic deosebit, dar mergeam pe ideea că nu conteaza locul, atât timp cât sunt cu el. În continuare cred asta, dar mă bucură enorm de mult vestea pe care am primit-o ieri: “Mergem în Cehia şi o să vedem şi Viena şi Praga!”

Ai mei au fost foarte înţelegători şi, deşi a venit vestea pe nepusă masă, au acceptat să mă lase, aşa că mâine dimineaţă plec! Mi-e teamă puţin de drumul lung cu maşina, de vreme şi alte chestii personale pe care le simt undeva în adâncul sufletului, dar sunt foarte fericită şi, sincer, aş zburda de zâmbete pe aici, dacă aş avea cu cine…

Cel mai mult mă bucură faptul că reuşim să plecăm din ţară, aşa cum ne-am dorit, că vedem Viena, aşa cum ne-am promis (astă vară, când am pierdut pariul, sincer credeam că e nebun şi că niciodata n-o să se întâmple aşa cum visează el ) şi că totul e neaşteptat şi nedigerat, aşa cum mi-am dorit mereu (ceva şi cineva care să mă surprindă) !

Iar sunt fericită…pot să sar în sus de bucurie?

La Multi Ani!! Sper să fiţi toţi la fel de fericiti cum o să fiu eu!

Comments (2) »

Auzi, Oana?

- Auzi, Oana, de ce eşti tu copil încăpăţânat şi egoist? Cum poti, dom’le, să reacţionezi aşa? Ce s-a întâmplat atât de grav încât să justifice supărarea ta prostească? Mă şi uimeşti când te văd atât de orgolioasă şi de ciudată. Uite aşa stai tu acum singură într-un colţ, gândindu-te cât de idioată ai putut să fii şi cum ai stricat o seară doar pentru că te-a orbit ego-ul tău cât blocul de 3 etaje. Da, e adevărat, te cunosc prea bine şi ştiu că te enervează să vezi că şi alţii au încăpăţânarea în sânge şi ţi se pun de-a latul în faţă, nelăsându-te să te manifeşti aşa cum ai vrea tu, dar trebuie să înveţi să fii mai tolerantă şi mai temperată. Ia, te rog, ăsta să-ţi fie scopul pentru 2008 la nivelul de autoperfecţionare: să scapi de dracii ăştia roşii şi de egoismul aspru. Acum…na, asta e…degeaba eşti tristă, nu mai rezolvi nimic. Da, stiu că ai vrea să…că ţi-ar plăcea să…că ţi-ai fi dorit să…că etc etc. Asta e, n-a fost să fie! Mai bine culcă-te şi gata, vei uita şi vei şterge regretul ăsta umed. Mâine va fi o altă zi…şi, poate, va veni şi cu vestea aia bună!

Comments (4) »

40 de trepte

E ciudat sentimentul de dor de cineva chiar dacă acel cineva îţi este în preajmă. Poate nu e dor, poate e doar senzaţia că mereu e prea pe goană, prea puţin, prea convenţional, prea pe furiş, prea pe tăcute…

E la fel de ciudat şi faptul că sunt doar 40 de trepte ce stau între noi şi doar 5-6 metri şi, totuşi, ne vedem şi ne simţim atât de puţin…

Dar e frumos…pentru că e acasă…şi oraşul e mic şi peste măsură de aglomerat…şi pentru că ne plimbăm juma de oră ca să găsim un loc la o cafenea şi sfârşim tot într-o plictiseală anostă sorbită dintr-un pai…Dar suntem noi…doi…şi restul pe lânga noi…

Comments (1) »

Părţi din mine

parti

De mult am avut această curiozitate: cum mă văd pe mine ceilalţi! Eh, iată că am aflat câte ceva…aici sunt nişte pasaje despre mine scrise de un prieten.

“Această fată are mai multe calităţi caracteristice unui cameleon…. În primul rând are limba de 2 ori mai mare decât propriul corp! O limbă înmuiată în ironii şi glume piperate care fac din ea un animal de pradă de temut în interiorul anturajului, mai ales dacă tu eşti ţinta atacurilor ei. Vorbeşte în continuu, câteodată parcă vrea doar să acapareze toate privirile din încăpere, indiferent de câţi ochi e vorba, însă fără să iasă în evidenţă într-un mod neplacut. Te urmăreşte, te citeşte, te judecă, te admiră şi iţi zâmbeşte, totul din priviri! Ochii ei verzi de cameleon, se miscă simultan în două direcţii diferite mai tot timpul, privind viaţa din toate unghiurile posibile iar sprâncenele nu i se încrunta niciodată, indiferent de situaţie. Îti spune că e în zodia berbec doar ca să iţi dai seama că are coarne tari şi e dispusă să se bată cap în cap cu tine oricând, la orice oră, totul sub semnul distracţiei.”

“E dependentă de vremea de afară, de iaurturi şi de Măgura, toate acestea influenţându-i starea, exact cum culoarea unui cameleon este influenţată de lumină, temperatură şi emoţii. Deşi recunoaşte că sare dintr-o barcă în alta, că se leagănă cum bate vantul, nu vrea să se schimbe pentru că îi plac stările haotice. Câteodată ar vrea să nu ştie ce e cu ea iar altădată vrea să controleze tot. E mândră cand îi spui că e înfricoşător de matură cu toate că nu o cunoşti prea bine. Îi place când lumea o laudă şi o ceartă în acelaşi timp pentru gândirea ei profundă deşi ştie că o astfel de gândire îi face rău. Îi place să spună ceea ce simte, indiferent de reacţiile pe care le provoacă. Vrea să-şi ştie conştinţa împăcată iar dacă are ceva de lămurit lămureşte pe loc, fără ezitare. Îţi spune VERDE în faţă când o deranjează ceva şi o face în aşa fel încât ţi-e imposibil să te superi pe ea.”

“Îi place să se joace ( :P ) însă nu un singur joc… S-ar juca toate jocurile din lume, şi nu pe rând, toate odată! E dispusă să înveţe orice joc, indeferent de cât de complicat e.

Dacă e pisică vrea să fie şoarece, iar dacă e şoarece vrea să fie pisică! Dacă e şoarece chiţăie aşa frumos încât, chiar dacă te-ai chinuit mult să o prinzi, ţi se face milă şi îi dai drumul, iar dacă e pisică se joacă cu tine până te epuizează, fără să bage în seamă chiţăitul tău. E îndrăzneaţă şi timidă în acelaşi timp, vine să te pupe şi de fapt te muşcă, toate doar ca să iţi arate ca poate să te domine dacă vrea; face jumate de pas în faţă iar apoi se opreşte, lăsându-te confuz, neştiind ce urmează să facă, să continue sau să se retragă, exact ca un …. da… cameleon.”

“Cu toate astea e mai misterioasă decât toate minunile lumii la un loc şi te face să vrei să o descoperi încetul cu încetul, indiferent de ce culoare poartă în momentul respectiv, sau cât timp şi atenţie iţi acordă…”

Comments (7) »

Lasă-te să fii

las

Încerc să te prind, dar îmi scapi printre degete. Eşti fără formă şi contur şi nu ştiu cum să te ating ca să mă simţi. Eşti cam opac şi-mi lovesc gândurile de tine! Dar eşti aproape…
Nu te înţeleg în totalitate…de ce râzi aşa? De ce te deghizezi? De cine te ascunzi? Cât de tare ai învăţat să te controlezi? Ţi-aş face o incizie pe creier ca să ştiu ce gândeşti când mă priveşti! Ţi-aş asculta inima ca să ştiu ce simţi…aş auzi ceva?
Ce simţi când eu simt? Ce simţi când eu mă prefac? Ce simţi când nu mă mai simţi?
Eu simt că te-aş putea simţi la nesfârşit…fără să mă plictisesc. De fapt, asta vroiam să-ţi spun: nu m-am plictisit niciodată de tine sau de noi! Atunci am minţit!
Nu-mi mai spune “Oana”…ştii bine că nu aşa mă cheamă, de ce insişti?

Lasă-mă să fiu şi lasă-te să fii…

Comments (6) »

Se scurg frustrările

se

M-am lipit de mizeria din stradă şi de mizeria din jurul meu.

Am obosit să tot omor gândacii minţii cu papucul de plajă şi să tot ocolesc firele de păr ale amintirii, ce cad în ghemotoace negre pe covorul meu roz.

M-am săturat să-mi spăl păcatele de pe mâini în chiuveta de sticlă şi să văd cum susură apa prin crăpătura de un oval perfect.

Mi-e lehamite de scrumiera tutungită a sufletului în care-mi sting dorul cu atâta ardoare şi ură.

Mă înspăimântă lumina de dimineaţă şi frigul ce-l simt prin hainele transpirate, mototolite prin cearceafurile boţite.

Am obosit să strâng ambalajele rupte ale frustrărilor timpului mort.

Mă enervează să-mi beau apa din aceeaşi sticlă de 6 luni, cu capac roşu şi m-am săturat de cafeaua amară şi neagră, dar cu miros frumos şi de ceaiul mult prea fierbinte şi fără rost.

Mă doare să mă trezesc agitată după un somn de o oră în care am visat animale sălbatice şi să mă uit la acelaşi ecran mic şi gol, fără vreo urmă de tine. Nu mă mai agit, nu mă mai interesează, nu mai aştept ceva că n-am ce!

M-am molipsit de uitarea somnolenţei şi mă dezgustă mâinile lor pe pielea mea şi glumele nesărate făcute în metrou între două staţii…dar mă fac să uit, să nu observ, să nu aud, să nu mai simt!

Devin ceea ce mă văd alţii că sunt: “Ia uită-te la asta mică ce figuri are!:)”. Mă las modelată ca o plastilină şi-mi schimb figura ce nu trasmite nimic pentru o mască zâmbitoare.

Sunt goală de sentiment! Sunt goală de tot ce a fost!

Şi-aş vrea să mă joc cu cineva cu mult cinism şi sarcasm, cu ironie crudă şi răutate intenţionată, dar n-am cu cine…

N-am chef de tine! N-am chef de mine!

Am chef de noi şi-o prăjitură cu caramel.

Comments (2) »

Soare de zahăr ars

soare

Te redescopăr prin zeci de amintiri vii
cu zâmbet de zahăr fin,
cu tresăriri necontrolate
şi frânturi de decembrie în palma tăcută!

Văd porţile începutului,
aud cuvintele ştrengare,
simt bucuria apartenenţei
şi minutele pierdute printre firele tehnologiei.
Înnod pactul prieteniei,
cu mişcările imitatorii
şi joaca prin piesele de remy
şi litere de scrabble.
Văd strada gri şi supărarea efemeră,
apoi o privire cu colţul ochiului verde
aruncată în treacăt către mine
urmată de explozia zâmbetului în mii de bucăţi.
Retrăiesc seara de fum înecată,
pe tine grăbit să-ţi iroşeşti plămânii
în mizeria cartierului de seară,
cu mine alături.
Văd arcada sub care te-am întâlnit altfel,
privirea sub care mi-am dat frâu liber
cazută sub aburii amestecăturii
în jurul feţelor surprinse.
Aud minciuna credibilă,
ascunsă şi-nşelătoare, topită
sub împăcarea caldă pe treptele reci.
Trăiesc tăcerea unor ani
şi revenirea sub alt chip
mult mai flexibil şi
mult mai intens.
Adulmec culorile deciziei,
simt frigul de noapte
din parcul părăsit de aer
şi atingerea aspră a obrazului.
Văd dorinţa de pe buze
şi luminile ironiilor fermecătoare,
scăldate de întuneric,
într-un nou început.

Aş vrea să mai fiu buna ta prietenă, căreia să-i povesteşti de mine…

Leave a comment »